Tabara de vara 2016
In perioada 22 – 27 iulie a avut loc tabara de vara a cetasilor, in zona de nord a judetului Buzau. Am dorit -ca de obicei – sa imbinam cunoasterea minunatiilor creatiei lui Dumnezeu cu cunoasterea patrimoniului cultural. Astfel, obiectivele noastre au fost: manastirea Gavanu, manastirea Poiana Marului, Lacul Mocearu, Rezervatia naturala ”Focul Viu”, situl Natura 2000 si rezervatia naturala Platoul Meledic, situl Natura 2000 Bisoca si rezervatia naturala ”Padurea Lacurile Bisoca”, situl Natura 2000 Vulcanii noroiosi.
Jurnalul taberei
Ziua 1
Am pornit in data de 22 iulie (vineri) la ora 8.30, cu multa voiosie, spre nordul Buzaului. Am plecat doar 4 masini din Bucuresti, urmand ca acolo sa ne intalnim cu inca 3. In total am fost 24 de cetasi si 8 adulti. Pe drum am tot povestit si am facut planuri pentru tabara. Ne-am oprit pentru pepeni rosii. Apoi am facut o mica abatere spre Plescoi, pentru a cumpara carnati si pastrama de oaie. Sa avem ce frige la tepusa. Si pentru ca mergeam in nordul Buzaului, nu se putea sa nu avem cu noi delicatese de oaie, marca Plescoi.
Datorita faptului ca Festivalul Slanicului a fost mutat in data de 24 iulie, a trebuit sa adaptam intregul program si sa campam la Lacul Mocearu. Asta era singura varianta in care sa avem si o pensiune in apropiere (pentru unii parinti) si un lac, dar si un platou bun de campare. In plan era initial vorba sa campam in Complexul Turistic de la Meledic.
Pe la ora 16 am ajuns. Platoul, identificat de Florin in prealabil, in apropierea Lacului Mocearu, s-a dovedit o alegere foarte buna, fiind drept, cu iarba scunda. Iar sursa de apa era in apropiere. Am ridicat corturile, am mancat pepene rosu si ne-am apucat de tocanita de post.
Baietii s-au apucat sa stranga lemne, am improvizat un WC pentru fete, am organizat vatra de foc si protapul, apoi am instalat 2 dusuri de campanie. Pentru spalarea vaselor, am avut 2 bidoane de 20 L cu robinet. Apa o luam de la un izvor amenajat, la 200 m de tabara (spre Lacul Mocearu).
Dupa cina, am organizat spalarea veselei, programul de igiena si rugaciunea de seara. De asemenea, am organizat turele pentru paza de noapte. Fiind o zona naturala, cu paduri dense de pin, mesteacan si alte foioase, nu puteam sta fara paza de noapte. De altfel, a fost o intreaga competitie verbala, cine sa stea in prima noapte si la ce ore.
Ziua 2
Sambata, 23 iulie, ne-am trezit la ora 8.00, am facut rugaciunea de dimineata, incalzirea de dimineata, am luat micul dejun si ne-am pregatit de drum. Tinta noastra: manastirea Gavanu. Am pornit cu masinile spre Manzalesti, apoi la piatra ”Grunj” am facut stanga si am urcat cat s-a putut pe valea Jghiab. Am oprit unde se termina asfaltul. Aici am completat primele fise de observatii, pentru gandacul nasicorn si soparla de ziduri.
De aici, am continuat sa urcam pe valea Jghiab, manastirea Gavanu fiind practic in caldarea sau partea superioara a bazinului hidrografic al vaii Jghiab.
La un moment dat, drumul s-a ramificat in mai multe drumuri si noi am luat-o spre stanga, asa cum parea sa mearga si valea. Cand am ajuns la parau, am intalnit prima specie ocrotita la nivel european si pentru care se desemneaza arii speciale de conservare: buhaiul de balta sau izvorasul cu burta galbena. Acesta este o broscuta de dimensiuni reduse, avand partea dorsala cenusie, verucoasa (asa-zisii negi, care nu au legatura nici cu negii, nici cu raia), iar partea ventrala (burta) galbena, cu un model unic de pete negre. Avand pielea toxica, nu este o broasca rapida si poate fi observata relativ usor.
Am mai urcat ce am mai urcat si ne-am dat seama ca am gresit drumul. Pentru ca ne scotea prea in afara vaii. Prea spre versantul drept.
Cum aparatul GPS nu a mai binevoit sa se deschida, ne-am bazat doar pe GPS-ul smartphone-urilor noastre, care ne arata ca nu mergem in directia buna. Asa ca am facut stanga imprejur si ne-am intors de unde am facut la stanga. Am mai urcat, apoi un alt drum spre stanga parea sa scurteze bucla drumului de pe versantul stang. Avand un semn facut cu spray, am crezut ca este drum marcat pana la manastire. Am mers pe el ceva vreme. Am vazut insa ca si acesta tinde sa ne scoata pe versantul drept, tot mai spre in afara vaii. Intr-un luminis cu o frumoasa belvedere am hotarat sa pranzim si sa ne lasam pagubasi, fiind deja relativ tarziu. Poate ca asa a fost sa fie, pentru ca obstea de la mrea Gavanu sa ramana in liniste.
Am savurat diversele alimente ale pranzului frugal, admirand peisajul superb. Apoi ne-am intors la masini. Drumul a fost destul de lung si de proasta calitate, mai ales drumul care urca din Lopatari spre Lacul Mocearu.
La tabara, ne-am odihnit putin (mai ales soferii). Baietii tot au mai avut energie pentru un fotbal.
Apoi am facut aproape toti dus la dusurile de campanie. Pentru cina am pregatit mamaliga si pastrama de oaie la ceaun. Ne-am ascutit si tepuse si am perpelit carnati de Plescoi la foc. Le-am explicat cetasilor si de ce este atat de buna carnea de oaie din zona Buzaului. Explicatia consta in faptul ca oile pasc vegetatie de stepa, care este de obicei mai aromata.
Am stabilit apoi turele pentru paza de noapte, fara sa lipseasca mici tulburari, privind cine si de la ce ora sa stea.
Ziua 3
A treia zi, duminica, am coborat cu masinile pana in com. Lopatari. Ne-am abatut putin de la programul stabilit initial. Astfel, am mers la sfanta Liturghie la o biserica de mir din sat. Ca sa nu facem un drum prea lung pana la mrea Poiana Marului si sa riscam sa nu ajungem la timp.
Pentru ca slujba s-a incheiat relativ devreme, ne-am hotarat sa dam o fuga pana la Focul Viu. Rezervatie naturala de interes national, Focul Viu este un fenomen geologic destul de rar. Este vorba de emanatii de gaze naturale pe strate oblice de gresie, gaze care se autoaprind si ard continuu cand ajung la suprafata. Fenomenul este cunoscut de localnici ca fiind prezent de mult timp. Bineinteles, nu lipsesc nici legende si credinte locale asociate fenomenului.
Seara ne-am plimbat in jurul Lacului Mocearu, fiind surprinsi de biodiversitatea de acolo. Am fotografiat cormoran mare, buhai de balta (Botaurus stellaris), rate, lisite. Am observat mamifere de apa (probabil sobolan de apa – Arvicola amphibius), amfibieni (broaste verzi), raci, am auzit crapi rozand la baza stufului, am admirat lastuni vanand insecte deasupra apei. A fost o ocazie buna de a discuta despre rolul ecosistemelor acvatice pentru societatea umana.
Ziua 4
A patra zi am mers pe Platoul Meledic. Acesta este un platou de sare, care gazduieste cel mai mare afloriment de sare din tara (sare la zi) si a doua cea mai mare retea de pesteri in sare DIN LUME. Procesele geomorfologice complexe date de pseudocarstul in sare rezulta intr-un peisaj complex unic. Am avut ce vedea toata ziua: intrari in pesteri, canioane de sare, doline (un fel de caldari rotunde), balti si lacuri, pereti de sare, izvoare de sare.
Masivul de sare este brazdat de o sumedenie de fisuri verticale. Pe acestea se infiltreaza apa si astfel se dezvolta reteaua de pesteri. Partea superioara a fisurilor se largeste prin dizolvare, formandu-se doline. Atunci cand acestea se colmateaza cu argila si materie vegetala se formeaza balti si lacuri. Straniu este faptul ca acestea nu sunt sarate, pentru ca in timp se indulcesc prin aport de apa din precipitatii si izolare fata de sare. Fisurile care transporta insa apa in mod activ, o preiau pe aceasta prin niste palnii teribile (si periculoase), numite generic doline, in care se casca guri de pesteri. Apa traverseaza masivul de sare prin reteaua de galerii inguste de sare si pline de argila. Aceasta debuseaza prin pesteri la baza masivului de sare.
Ne-am intors in tabara si ne-am organizat pentru dus si alte activitati organizatorice. Baietii le-au ajutat pe fete sa isi repare salteaua, dupa un accident (un briceag plasat din neatentie direct in saltea).
Ziua 5
Dimineata a inceput – ca de obicei – cu rugaciunea de dimineata si exercitii de incalzire. Mobilizarea a fost relativ dificila si cu ceva carcoteli, insa incalzirea tocmai asta a avut ca tinta: alungarea somnului si a lenevirii si capatarea unei suplete a trupului si a sufletului. Nu se pot face drumetii mai lungi – sau orice fel de efort sustinut – fara o incalzire adecvata.
Dupa incalzire ne-am asezat turceste si am discutat putin despre responsabilitate. Am deschis discutia ca urmare a observarii faptului ca unii cetasi incercau sa traga chiulul la incalzire, sa mearga pe burta in privinta unor responsabilitati ale taberei (sarcini primite), sa nu acorde atentie regulilor. Responsabilitatea in engleza poate insemna ”response ability”, adica solicitudinea cu care raspunzi nevoilor altora, cat si capacitatea de a raspunde flexibil provocarilor. Aceasta ”response ability” este opusul lenei, al cartelii, al shortcut-ului, al mersului pe burta, al delasarii. Am discutat si faptul ca in viata mersul pe burta este falimentar si ca pentru succes in orice domeniu este necesara aceasta responsabilitate si aceasta abilitate de a raspunde rapid diverselor solicitari. Carteala, judecarea, autojustificarea, mersul pe burta, chiulul si shortcut-ul dat de lene vin cu scadentele lor. Ele nu fac decat sa ne tina pe loc din evolutia profesionala, intelectuala, spirituala.
Dupa aceea ne-am organizat cu masa de dimineata si am pornit pe acelasi drum lung, cu pietre si praf, spre Lopatari, apoi Manzalesti, Vintila Voda si apoi stanga, spre Bisoca. Tinta noastra: manastirea Poiana Marului si situl Natura 2000 Bisoca. Pe drum am putut vedea din nou piatra alba a ”Grunjului” – martor de eroziune din tuf vulcanic (cenusa vulcanica), monument natural ocrotit prin Legea 5 / 2000.
Deoarece s-au strans nori amenintatori am hotarat sa vizitam intai ariile naturale protejate de la Bisoca si abia apoi sa mergem la manastirea Poiana Marului. Astfel, am urcat cu masinile pana la zona cu pini si scena unde se tine in august Festivalul ”Pe plaiuri bisocene”. Acolo am facut o prezentare a celor 2 arii naturale protejate suprapuse: situl Natura 2000 ROSCI0009 Bisoca si Rezervatia naturala de pin silvestru cod RN 2.268 Padurea Lacurile Bisoca.
Am vizitat intai Lacul Limpede – un lac format pe roci de gresie, lac de forma ovala, inconjurat de pini. Cetasii au admirat frumusetea malurilor si a padurii inconjuratoare.
Continuand prin padurea de pin si fag, am gasit cateva balti facute in fagase de tractor forestier, in care am putut observa una dintre speciile ocrotite la nivelul sitului Bisoca: izvorasul cu burta galbena (Bombina variegata).
Am mers mai spre nord-vest si am intrat intr-o frumoasa padure de fag, brazdata ici-colo cu exemplare de pin silvestru. Aici am discutat despre o notiune de ecologie a plantelor – de modul in care se asociaza plantele intre ele si rezulta un habitat sau asociatie vegetala. Un anumit tip de statiune (temperatura, precipitatii, sol, expozitia pantei, substrat geologic, altitudine etc.) ”dicteaza” ce fel de specii de plante sa creasca acolo. Botanistii recunosc aceste asociatii vegetale pe baza unor plante indicator. O astfel de planta indicator pentru habitatele de fag este planta Symphytum cordatum.
Cetasii au invatat sa recunoasca si alte specii de foioase, precum gorunul si scorusul de munte.
Am mers apoi catre o mlastina de munte, numita stiintific oligotrofa (adica saraca in nutrienti). Mlastina, cu arini, mesteceni si exemplare pipernicite de molid, cu plante acvatice si de umezeala, parea sa aiba nivelul foarte scazut. Am sperat sa vedem fluturi de zone umede, precum fluturasul purpuriu de mlastina, dar nu a fost sa fie. Se pare ca totusi fluturasul cu pricina a fost vazut pana la urma de catre familia Ursescu, aproape de Lacul Limpede, la intoarcere.
Inainte sa ne intoarcem spre Lacul Limpede si apoi la masini, ne-am oprit la zmeura (Rubus idaeus), facandu-i concurenta lui mos Martin. Unii dintre noi au gasit si fragute (Fragaria vesca).
Pe drumul de intoarcere, inainte de a ajunge in dreptul Lacului Limpede am gasit un paianjen gata de ambuscada pe o margareta.
Vazand ca nu vine ploaia, am hotarat sa pranzim in padurea de pin din zona scenei festivalului ”Pe plaiuri bisocene”. Dupa pranzul frugal a inceput o bataie cu conuri de pin 🙂
Apoi am pornit spre manastirea Poiana Marului. Drumul pana acolo ne-a oferit privelisti spectaculoase.
Datorita caldurii, a drumului lung, a hurducaielilor si a oboselii, unii cetasi au ”cazut la datorie” :))
Dupa ce am dat trezirea, ne-am adunat in fata portii manastirii Poiana Marului, pregatindu-ne sa vizitam o sihastrie ce isi are inceputul odata cu venirea pe aceste plaiuri a sf. cuv. Vasile de la Poiana Marului.
Am ajuns in tabara destul de tarziu, ne-am apucat unii de tocana, altii au facut dus la dusurile de campanie, altii au jucat badminton, altii au carat apa si lemne.
Dupa ce am mancat a fost o atmosfera asa – ca de ultima seara: cetasii au cantat, s-au adunat intr-un cort si au jucat carti, au mai perpelit diverse alimente la foc si – bineinteles – au asteptat cu nerabdare programarea turelor pazei de noapte.
Ziua 6
Ultima zi 🙁 . Ziua a inceput ca de obicei cu rugaciunea de dimineata, cu incalzirea. Dupa incalzire ne-am asezat turceste si am facut un tur-de-table (vorba vine masa…) cu un scurt feedback de la fiecare: un lucru care i-a placut cel mai mult si un lucru care i-a displacut cel mai mult. Intre lucrurile cele mai placute am retinut: obiectivele vizitate, statul la cort, statul la paza de noapte sau chiar feedbackuri pozitive intru totul (ne-a placut totul). Intre lucrurile care au displacut: drumurile prea lungi cu masina, prea mult mers pe jos, incalzirea de dimineata, prea multi participanti. Ceea ce m-a surprins placut este ca cetasii nu s-au plans de conditiile mai austere de campat la cort, de gatitul la ceaun si oala (ceea ce inseamna ca ce s-a gatit a fost foarte bun) si de statul in salbaticie (inseamna ca nu au avut un stress in sensul acesta, ci dimpotriva au gasit ca fiind un lucru placut).
Micul dejun a fost foarte dezorganizat si intrerupt de diverse actiuni organizatorice, legate de ridicatul taberei. Am facut un ultim ceai la ceaun, de cimbrisor, coada soricelului si chimen. Apoi am incarcat (a se citi ”indesat”) ultimele lucruri, am ars ultimele gunoaie, lasand cat de cat curat. Am lasat protapul si adapostul de alimente, poate vor folosi si altora. Apoi ne-am oprit putin la pensiune, ca sa luam apa si sa ii recuperam pe cei care au fost cazati acolo dintre parinti.
Am pornit apoi pe acelasi drum de piatra spre Lopatari, dificil de parcurs pentru masinile mici si obositor. Am coborat pe valea Slanicului pana la Tabara Arbanasi (com. Beceni), unde am facut la dreapta ca sa intram pe un drum de exploatare petroliera, care ne-a scos peste dealuri la Paclele Mari. Cu toate ca am avut o recomandare ca fiind practicabil cu masina mica, drumul a fost groaznic. L-am parcurs intr-o coloana de 7 masini, cu mari emotii, dat fiind ca masinile mici ar fi putut da oricand cu baia de ulei de vreo piatra sau nu am fi avut loc alaturi de un camion, fiind destul de ingust. Pe langa asta, era o temperatura foarte ridicata. Dupa un calvar de aproape o ora (daca nu chiar mai mult, ca parca timpul s-a dilatat), am ajuns in final la asfalt si apoi la Paclele Mari.
Am incercat sa ne instalam la restaurantul pensiunii Vulcanii noroiosi, in speranta ca vom gasi o masa de post pana mai trece soarele dogoritor. Doamna de la restaurant s-a speriat de o ceata asa numeroasa si ne-a spus ca trebuia sa o fi anuntat, asa ca ne-am hotarat sa vizitam Vulcanii si apoi sa coboram spre Berca si sa luam pranzul la Casa Matei. Zis si facut: am sunat si am rezervat 30 de portii de ciorba de legume si fasole, cartofi prajiti si salata de varza. Asa ca a meritat sa intindem putin coarda, sa vedem Vulcanii si apoi sa coboram la Berca.
Paclele Mari si Mici sau Vulcanii noroiosi, cum sunt cunoscuti indeobste, reprezinta un fenomen geologic foarte interesant si destul de rar, care nu are nimic de a face cu vulcanismul propriu-zis. Este de fapt un fenomen geologic prin care gazele acumulate in subsol (la peste 3000 m adancime) ies la suprafata prin diverse crapaturi, traverseaza lentile freatice (de apa freatica) si barboteaza apa respectiva prin strate de argila, rezultand un amestec de consistenta unui caffe frappe, doar ca avand o tenta de gri-laptos. Materialul rezultat se acumulează realizand un relief similar unor vulcani in miniatura. Vai si torenti spectaculosi, dar ”bonsai” (adica mici ca dimensiuni) combinate cu un teren complet arid dau un aspect selenar zonei, fapt pentru care mai multe filme, videoclipuri si reclame au fost turnate aici, generand uneori discutii intre conservationisti. Fenomenul este pus sub ocrotire, atat la nivel national prin Rezervatia naturala ”Vulcanii noroiosi”, cat si la nivel comunitar prin situl Natura 2000 ”Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele mici”. Situl Natura 2000 ocroteste un tip de habitat de pajiste de saratura, popandaul, testoasa de lac europeana, balaurul dobrogean (descoperit relativ recent in zona respectiva) si 2 specii de plante. Printre plantele foarte rare, dar fara un statut deosebit de protectie, se afla gardurarita (Nitraria schoeberi), planta nitrofila sau specifica solurilor foarte incarcate in compusi ai azotului. Sunt zone in apropierea vulcanilor unde nu creste nimic altceva decat gardurarita. Aici am discutat putin despre conceptul de ”selectie de habitat”: tipul de sol sau conditiile pedologice in acest caz dicteaza ce specie traieste acolo. Adeptii teoriei evolutioniste vor afirma ca specia respectiva este singura care s-a adaptat conditiilor (ramane de demonstrat). La fel de bine se poate afirma ca specia a fost creata pentru acel mediu. Pana la urma nefiind un fenomen aflat sub ochii nostri, speciatia (formarea speciilor) ramane la nivelul credintei (sau a ipotezelor, a teoriei). Iar daca e vorba de credinta, poate avem optiuni mai bune 🙂
Ca sa nu ramanem prea mult in soarele extrem de puternic si sa riscam o insolatie, am dat strangerea si incolonarea spre masini ca sa mergem la pensiunea Casa Matei, sa servim masa (dinainte anuntata).
Foamea a fost mare, mancarea foarte buna si gazdele primitoare la Casa Matei. Dupa aceea, o parte s-au despartit de grup si ne-am luat ramas bun, cu convingerea ca tabara a fost una frumoasa. Au fost momente in care ne-am rugat impreuna, am cantat impreuna, am perpelit carnati la foc, am strans lemne impreuna, am tropait pe dealuri in sus si in jos. Am avut si eu multe de invatat de la cetasi, fiind astfel un castig reciproc. Una peste alta, tabara a avut farmecul ei, ”personalitatea” ei, ramanand – desigur – de neuitat.
Dorin Pop
9 august 2016