Tabara de vara 2 in Parcul National Cozia
In perioada 17-23 august 2017, organizam cea de-a doua tabara de vara, in Parcul National Cozia. Vom campa pe varful Cozia si vom explora mai multe zone din parcul national, imbinand obiective naturale si duhovnicesti.
Obiectivele excursiei sunt: vizitarea manastirilor Stanisoara, Turnu, Cozia, a chiliilor sapate in stanca de la manastirea Turnu, vizitarea castrului roman Arutela si excursii la Cascada Gardului, Poarta de Piatra, Muchia Turneanu, varfurile Cozia, Durduc, Rotunda, Omu, Valea Lotrisor si Cascada Lotrisor.
Programul pe zile este urmatorul (orientativ):
Ziua 1 (17 august): plecarea la ora 7.00 din curtea bisericii Sf. Spiridon Nou, parcurgerea drumului București – Ramnicu Valcea – Calimanesti – Vf. Cozia (transport rutier pana la cabana, cu ajutorul administratiei PN Cozia); masa de pranz la punctul de informare al PN Cozia; instalarea corturilor, fotbal si masa de seara.
Ziua 2 (18 august): traseu cabana Cozia – muchia Vladesei – Coltul lui Damaschin – mrea Stanisoara – Cascada Gardului – muchia Traznita – muchia Turneanu – retur cabana Cozia (total: 7 ore; traseul se va face in 2 etape)
Ziua 3 (19 august): traseul varfurilor: vf. Cozia – vf. Rotunda – vf. Ciuha Mica – vf. Durduc – vf. Bulzu; dupa-amiaza program de voie.
Ziua 4 (20 august): cabana Cozia – muchia Turneanu – mrea Turnu – participarea la sfanta Liturghie – vizitarea chiliilor sapate in piatra – muchia Turneanu – retur cabana Cozia.
Ziua 5 (21 august): cabana Cozia – varful Babolea – Poarta de Piatra – varful Omu – retur
Ziua 6 (22 august): cabana Cozia – Pausa – castrul Arutela – hanul Lotrisor (transport auto, cu sprijinul administratiei PN Cozia); valea Lotrisor – Cascada Lotrisor.
Ziua 7 (23 august): cabana Cozia – Pausa (transport auto, cu sprijinul administratiei PN Cozia); vizitarea manastirii Cozia si a paraclisului (bolnitei) Cozia; masa la restaurantul Dacilor din Caciulata sau la unul dintre hotelurile din Calimanesti; retur Bucuresti.
Cazarea va fi la punctul de informare al PN Cozia (10 locuri; punctul de informare sau cabana administratiei PN Cozia se afla langa Cabana Cozia) si la cort, in curtea punctului de informare. Vor fi 6 nopti. Se va organiza paza de noapte, daca vom considera necesar. Daca sunt parinti care doresc sa participe pe toata durata taberei, pot rezerva cazare la Cabana Cozia (25 lei / noapte; restaurant propriu) sau pot sta la cort alaturi de noi, in limita spatiului existent la punctul de informare.
Mancarea va fi la pachet pentru micul dejun si pranzul de joi (17 august), iar cina va fi pregatita la fata locului. Cabanita punctului de informare dispune de bucatarie (frigider, plita cu lemne, aragaz cu butelie, vesela) si de gratar afara. Duminica (21 august) nu vom manca dimineata (cu exceptia celor care doresc altfel si anunta din timp), pranzul va fi la manastirea Turnu sau pe traseu (pranz frugal), iar cina vor fi la cort. In restul zilelor vom prepara mancarea la fata locului. In ultima zi (23 august) vom manca de pranz la un restaurant in Caciulata sau Calimanesti (undeva unde un pranz cu 2 feluri, suc si desert nu va depasi 35 de lei).
Transportul va fi, ca de obicei, cu masinile noastre. In vederea planificarii transportului vom comunica telefonic in saptamana plecarii. Ii rog pe parintii care doresc sa participe la transport si in excursie sa specifice acest lucru in formularul de inscriere, la sectiunea Observatii, sau la telefon. La transportul cetasilor si al bagajelor pe ruta sat Pausa – cabana Cozia vom avea sprijinul administratiei PN Cozia. Drumul nu este accesibil masinilor cu garda joasa.
Costul mini-taberei este de 175 lei / cetas (25 lei / zi). Costul total al inchirierii punctului de informare este de 1.000 lei (revine in jur de 56 lei / cetas pe intreaga perioada, daca vor fi 18 cetasi). Costul transportului cetasilor si a bagajelor din valea Oltului pana sus la cabana este in jur de 200 lei (incluzand toate turele necesare de dus si intors). Costul ghidajului oferit de administratia PN Cozia pentru 2 trasee urmeaza a ne fi comunicat. Un cost estimativ, incluzand toate cheltuielile (costul taberei, cazare, transport bagaje, ghidaj, masa de pranz in ultima zi, bani de buzunar), ar fi in jurul sumei de 300 de lei. Costul estimativ nu include costul alimentelor pe care le va aduce fiecare.
Echipament necesar:
- rucsac / troler / geanta
- rucsacel de drumetie
- sac de dormit
- saltea de izopren
- bocanci de munte (impermeabili si care sa tina glezna)
- adidasi (de rezerva si pentru drumul cu masina)
- pantaloni lungi, rezistenti (obligatoriu)
- pantaloni de trening, pentru seara si noapte
- parazapezi (recomandabil, pentru a evita murdarirea exagerata a pantalonilor)
- geaca impermeabila, cu glugă
- sau pelerina
- pulover / polar (chiar 2 pulovere, pentru cine crede ca este mai friguros)
- caciula (pentru seara si noapte)
- palarie / sapca (obligatoriu, pentru zi, pentru a evita insolatia)
- crema de protectie solara
- schimburi pentru 7 zile
- recipient de tip termos sau bidon de plastic pentru lichide (1 L)
- carnet de elev
- mapa A5 pentru notite de teren
- trusa prim ajutor (plasturi, betadina, antipiretice, analgezice, antidiareeice etc.)
- trusa igiena personala
- prosop
- hrana rece (sandwich-uri, biscuiti, fructe, batoane de cereale, glucoza, fructe confiate, nuci si seminte etc.)
Pentru inscriere va rugam sa accesati formularul de participare, aici sau click pe imagine. Inscrierea poate fi facuta pana cel tarziu pe data de 31 iulie, orele 22.00. Daca doriti sa inscrieti mai multi copii, fiecare copil va fi inscris separat (nu toti pe o singura linie).
In cazul in care cetasi inscrisi nu mai pot participa din motive obiective, va rugam sa ne anuntati prin sms la telefon 0767 757 849 sau 0752 687 324 (Dorin Pop), pana cel tarziu miercuri dimineata – 16 august 2017, ora 10.00.
Cetasii care nu au fost inscrisi in formularul de participare nu vor putea participa in excursie. Numarul minim de cetasi participanti este de 8. Numarul maxim de participanti cetasi este de 18. In momentul depasirii acestui numar formularul de participare va fi dezactivat, chiar inainte de termen.
Intalnirea de plecare va avea loc in curtea bisericii Sfantul Spiridon in data de 17 august, la ora 7.00 si vom ajunge la cabana administratiei PN Cozia din zona varfului Cozia in jurul orei 13, cel tarziu. Pentru transport vom comunica mai multe telefonic, in saptamana plecarii.
Orice detaliu suplimentar pe care il considerati necesar, va rugam sa il solicitati lasand un comentariu in sectiunea de mai jos, in sectiunea Observatii din formularul de inscriere sau contactandu-ne pe e-mail sau telefon.
Va asteptam cu drag !