Ceata își reia activitatea

Home / Anunturi / Ceata își reia activitatea

După aproape 6 luni de la sistarea activității Cetei, impusă de restricțiile specifice stării de urgență instituită la nivel național datorită pandemiei de coronavirus, iată că la început de octombrie putem relua activitățile în natură, în următoarele condiții, dată fiind starea de alertă, reglementată de HG 782/2020:

  • vom respecta măsurile de distanțare socială (minimum 1 m între persoane și asigurarea unui spațiu de 4 mp pentru o persoană);
  • buna oxigenare și mișcarea în aer liber sunt obligatorii pentru un sistem imunitar sănătos și, inclusiv, ca măsură de limitare a răspândirii SARS-COV-19;
  • buna oxigenare și mișcarea în natură sunt absolut necesare în contextul existenței unor măsuri restrictive la nivelul unităților școlare, unde își desfășoară activitatea cetașii (lipsa mișcării în pauze, purtarea măștii pentru mai multe ore);
  • activitățile Cetei se vor desfășura pe perioada stării de alertă exclusiv în aer liber, în habitate naturale;
  • numărul participanților nu va depăși 9 persoane (cf. Anexei 3, art. 1, punctul 9, a HG 782 / 2020). Numărul de 9 persoane (cetași) nu poate fi depășit la o activitate în aer liber, întrucât amenzile sunt total disproporționate față de gravitatea intenției de a participa la activități desfășurate în natură (cf. Legii 55/2020, art. 66, lit.d);
  • cu toate că există riscuri epidemiologice oriunde se întâlnesc mai multe persoane, riscul morbidității asociate sedentarismului ar putea depăși curând riscul epidemiologic, cu efecte insidioase pe termen lung. Un infografic cu date la nivel european arată tendința negativă accelerată de renunțare la activitatea fizică în ultimii 10 ani.

Măsurile speciale pe care le vom lua pentru diminuarea riscurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 sunt următoarele:

  • cetașii vor fi aduși individual sau în cadru familial (frații/surorile pot fi aduși cu același mijloc de transport) direct la locația stabilită, unde se vor desfășura activitățile (nu se va organiza transport în comun);
  • cetașii vor avea la ei dezinfectant și la începutul și sfârșitul activităților îl vor folosi;
  • părinții cetașilor se angajează să verifice temperatura copiilor lor înainte de a-i aduce la locațiile activităților și să nu aducă copii care prezintă temperaturi de peste 37,3 grade si/sau simptome de raceala/gripa;
  • hainele și încălțămintea se vor dezinfecta la întoarcerea la domiciliu pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2;
  • cetașii vor avea la ei câte o mască de unică folosință.

În speranța că activitățile în natură ale Cetei vor contribui semnificativ la asigurarea unei stări bune de sănătate a cetașilor și a unei stări de bine la nivel psihic prin socializare, vă așteptăm cu drag la activitățile Cetei, pe care le vom anunța, ca de obicei, aici pe blog, pe pagina de facebook a Cetei și pe newsletter (via e-mail).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *